Astăzi a fost semnat contractul de construcție a liniei electrice aeriene de 400 kV de transport a energiei electrice pe direcția Vulcănești – Chișinău, anunță ministrul Infrastructurii Andrei Spînu

Documentul a fost semnat între Unitatea Consolidată pentru Implementarea și Monitorizarea Proiectelor în domeniul Energeticii (UCIPE) şi compania indiană KEC International, desemnată câștigătoare a licitației internaționale. „Este un proiect important pentru asigurarea securității energetice a țării noastre”, precizează Spînu. 

Menționăm că, lucrările fac parte din proiectul „Interconectarea rețelelor de energie electrică dintre Republica Moldova și România, Faza I”. Pentru finanțarea lucrărilor, a fost încheiat Acordul de împrumut dintre Republica Moldova și BERD în sumă de 80 milioane de Euro; Contractul de finanțare dintre Republica Moldova și BEI în sumă de 80 milioane de Euro; Acordurile de împrumut dintre Republica Moldova și Asociația Internațională pentru Dezvoltare (AID) în sumă de 47,9 milioane de Euro și, respectiv  -  13,1 milioane de Euro; precum și Acordul de Grant dintre Republica Moldova, ÎS „Moldelectrica” şi BERD în sumă de 39,9 milioane Euro.

Proiectul prevede construcția unei linii aeriene de transport a energiei electrice (LEA) de 400 kV și cu o lungime de aproximativ 158 km pe direcția Vulcănești–Chișinău. Aceasta va traversa teritoriul a 35 de localități din 9 regiuni ale țării, inclusiv UTA Găgăuzia și municipiul  Chișinău.

Interconectarea asincronă a rețelelor de energie electrică dintre Republica Moldova și România reprezintă un pas important, în direcția integrării Republicii Moldova în piața europeană unică de energie electrică. Aceasta va oferi un nivel sporit de securitate energetică prin diversificarea surselor de aprovizionare cu energie electrică, creând un mediu concurențial favorabil pe piața energiei electrice a țării, ceea ce în consecință va oferi un preț redus pentru consumatorii finali.