Compania Naţională de Asigurări în Medicină a alocat peste şapte milioane de lei, din fondul măsurilor de profilaxie, pentru procurarea primului lot de vaccin antigripal pentru sezonul 2021-2022, anunță un comunicat de presă al instituției, citat IPN.

Lotul de 49,8 mii de doze, ajuns în ţară în această săptămână, a fost recepţionat la depozitul naţional de vaccinuri din cadrul Agenţiei Naționale pentru Sănătate Publică și va fi transportat în centrele de sănătate publică teritoriale conform planurilor existente pentru imunizarea împotriva gripei sezoniere a persoanelor din grupurile cu risc sporit de îmbolnăvire.

Vaccinul este de producţie coreeană şi e omologat în Republica Moldova, iar componenţa acestuia corespunde celei recomandate de Organizaţia Mondială a Sănătăţii pentru emisfera de nord, sezonul 2021-2022.

Potrivit contractului de achiziţie, suma totală prevăzută pentru procurarea vaccinului antigripal în anul 2021 este de peste 18 milioane de lei, pentru 129 de mii de doze.