Un tânăr a murit, după ce a fost spulberat de un tren. Tragedia a avut loc noaptea trecută, în jurul orei 01:20, în localitatea Tîrnova, din raionul Dondușeni.

Potrivit datelor preliminare, victima ar fi un adolescent în vârstă de 18 ani. Acesta se deplasa pe calea ferată când a fost lovit de trenul marfar de pe ruta Ocnița-Bălți.

În urma impactului adolescentul a murit pe loc până la venirea ambulanței, iar medicii au putut doar să constate decesul.

Oamenii legii cercetează cazul pentru a stabili toate circumstanțele în care s-a produs tragedia.