În luna septembrie 2021, depozitele noi atrase la termen au constituit 2 804,1 milioane de lei. Cifra este în creștere cu 4,3% față de luna septembrie 2020. Depozitele noi atrase au fost reprezentate preponderent de depozitele persoanelor fizice, cu o pondere de 71,8%. 39,4% reprezintă depozitele atrase în moneda națională și 32,4% – în valută, transmite IPN cu referire la datele Băncii Naționale a Moldovei.

Din perspectiva termenelor de plasare, cea mai mare pondere revine depozitelor cu termene de la doi până la cinci ani, reprezentând 35% din totalul depozitelor atrase la termen. Depozitele persoanelor fizice atrase la acest termen au constituit 25,4% din totalul depozitelor atrase.

Rata medie la depozitele noi atrase la termen în moneda națională a constitut 3,19%, iar la cele în valută – 0,36%.

Comparativ cu luna precedentă, rata medie la depozitele noi atrase la termen în moneda națională s-a majorat cu 0,06 puncte procentuale. Persoanele juridice au plasat depozite cu o rata medie de 2,42%, persoanele fizice care practică activitate de întreprinzător – cu o rată medie de 2,31%, iar persoanele fizice – cu o rată medie de 3,63%.

Totodată, la depozitele noi la termen în valută, rata medie s-a micșorat cu 0,08 puncte procentuale. Persoanele juridice au plasat depozite cu o rată medie de 0,41%, persoanele fizice care practică activitate de întreprinzător – cu o rată medie de 0,50%, iar persoanele fizice – cu o rată medie de 0,36%.

În comparație cu septembrie 2020, rata medie la depozitele atrase în moneda națională s-a micșorat, la fel ca și cea a depozitelor în valută.