Marc Plotnic este primul copil care s-a născut astăzi, de Hramul Orașului, într-o zi specială pentru capitală la Spitalul municipal Gheorghe Paladi. Primarul General al Capitalei, Ion Ceban, i-a transmis, din numele tuturor locuitorilor, sănătate lui Marc și parinților și am venit și cu o Diplomă din partea Primăriei.

„Tatăl copilului va transmite cadourile noastre. Darurile oferite au fost din partea noastră și a mai multor parteneri care ne-au susținut în realizarea acestei idei. De asemenea, toți copilașii născuți astăzi în maternitățile capitalei, vor primi diplome și daruri din partea Primăriei. Totodată, în această zi specială, am felicitat și cea mai longevivă locuitoare a orașului, Zoia Popova, care a ajuns la onorabila vârstă de 106 ani, urându-i multă sănătate și mulți ani frumoși înainte! La mulți ani cu sănătate tuturor chișinăuienilor!”, scrie Ion Ceban pe pagina sa de Facebook. 

Astăzi, locuitorii Chișinăului sărbătoresc astăzi Hramul oraşului, ziua când creștinii ortodocşi de stil vechi prăznuiesc Acoperământul Maicii Domnului. Cu această ocazie, Primăria municipiului Chișinău a pregătit un program de manifestări culturale, care se vor desfășura în toate sectoarele capitalei.

În dimineața zilei, reprezentanți ai administrației publice locale au depus flori la monumentul domnitorului Ștefan cel Mare și Sfânt și au participat la oficierea Sfintei Liturghii de la Catedrala Mitropolitană „Nașterea Domnului”, după care a avut loc inaugurarea sărbătorii ”Hamului orașului Chișinău”. nÎn Scuarul Catedralei a fost deschis un Târg al Meșterilor populari unde au fost expuse lucrări de pictură, artizanat, costume populare, hand made. De asemenea, la Muzeul de Istorie al Orașului va fi lansată monografia “Chișinăul de altădată”, o lucrare a doctorului în istorie Andrei Eșanu și a Valentinei Eșanu.

Totodată, în Grădina Publică ”Ștefan cel Mare și Sfânt” va avea loc un recital de muzică clasică și poezie. Recitaluri de muzică se vor desfășura pe parcursul zilei în diverse locuri. Teatrul Satiricus va prezenta, începând cu ora 19.30, spectacolul “Rinocerii” de Eugen Ionescu în interpretarea Teatrului Municipal Matei Vișniec din Suceava. Toate manifestările vor fi organizate cu respectarea măsurilor de protecție.

Prima mențiune a Chișinăului datează din anul 1436, iar mențiunile ulterioare descriu un târg, grupat în jurul parohiilor Nașterea Fecioarei (Măzărache) și Sfinții împărați Constantin și Elena (Râșcani).

Pe 14 octombrie este sărbătorit hramul în mai multe localități din ţară. Potrivit bisericii ortodoxe, Minunea Acoperământului Maicii Domnului s-a petrecut în Biserica Vlaherne din Constantinopol, în timpul împăratului Leon al VI-lea cel Înțelept (886-912). Maica Domnului a apărut în timpul unei privegheri de toată noaptea, înconjurată de sfinți, rugându-se lui Dumnezeu pentru neamul omenesc.