Raportorul Parlamentului European (PE) pentru R. Moldova, Dragoș Tudorache, a comentat declarația premierului Natalia Gavrilița, care a spus că R. Moldova poate implementa un nou program de asistență macrofinanciară din partea UE, cu creșterea componentului de grant. Oficialul european susține că PE va sprijini cât va putea inițiativa ca R. Moldova să ajungă la un nivel mai mare de finanțare din partea UE.

„E bine că premierul vine cu această cerere concretă către instituțiile europene, noi de aici de la nivelul PE, eu ca raportor, vom face tot posibilul pentru a sprijini această cerere. O consider esențială pentru a răspunde acestor așteptări justificate ale RM și a cetățenilor. Aș vrea să văd un nivel mult mai ridicat al finanțării, ar trebui să ajungem undeva la 100 mln pe an. Vedem dacă e posibil, urmează discuții importante cu Comisia Europeană. Noi de la PE vom sprijini cât putem. Aș vrea să văd sume mai mari, mecanisme mult mai clare și mai rapide de implementare al acestor fonduri. Simt că și la nivelul guvernului și al majorității parlamentare există înțelegerea că trebui făcută partea Moldovei de temă, ca să putem ajunge la un final de negociere a unui asemenea instrument financiar”, a declarat Tudorache în cadrul emisiunii Punctul pe AZi de la TVR Moldova. 

Raportorul PE a mai subliniat că actualul context politic, și pe partea de R. Moldova și la Bruxelles este unul favorabil pentru o agendă mult mai bogată și mult mai ambițioasă în relația dintre cele două părți. 

„Aici, în PE, am spus clar după alegeri că avem o datorie la nivelul instituțiilor europene de a veni în întâmpinarea ambițiilor RM, pentru că eu cred că nu mai e timpul să mai facem așa lucrurile cum au fost până acum, trebuie să ne gândim la alt nivel, inclusiv din punct de vedere financiar, al asistenței macroeconomice. Aceste oportunități trebuie rapid regulate. Oamenii trebuie să simtă că Europa este alături de ei. Guvernul trebuie să caute în discuția cu partenerii europeni mecanisme cât mai flexibile ca sâ aducă cât mai repede bani aproape de comunități”, a spus Tudorache.  

Totodată, europarlamentarul a accentuat că este importat ca UE să mențină atenția asupra condiționalităților structurale pe care R. Moldova trebuie să le îndeplinească. „Acele reforme pe care toată lumea le știe deja, care au fost mereu parte a dialogului european. Reformele trebuie duse la bun sfârșit. Acestea țin de voința politică. N-avem niciun dubiu că voință politică pe partea guvernului este, pe partea europeană este, acum trebuie să ducem în concret toate aceste lucruri cât mai repede”, a conchis Tudorache.