Directoarea departamentului de știri TV8, Veronica Gherbovețchii a venit cu o reacție, după ce fosta prezentatoare și reporteră TV8, Mihaela Dicusar, a declarat într-un interviu că a fost indimidată și amenințată de controversatul om de afaceri Veaceslav Platon, iar de fiecare dată când anunța superiorii postului despre aceste atacuri, aceștia nu reacționau în niciun fel.

Gherbovețchii a declarat pentru zugo.md că după cele auzite de la Mihaela Dicusar, împreună cu colegii de departament au decis ca fosta prezentatoare TV8 să nu mai asiste la evenimentele la care este prezent și Veaceslav Platon.

„Activând într-o televiziune vocală, de-a lungul celor patru ani, reporterii TV8 au fost și sunt, deseori, ținta atacurilor verbale din partea anumitor personaje. De fiecare dată când colegii mei din departament au dat acordul să facem publice cazurile, am făcut-o fie prin intermediul știrilor, fie cerând pentru ei asistență juridică. Atunci când fosta colegă a denunțat în redacție că, la o ședință de judecată, Veaceslav Platon a ofensat-o față de alți jurnaliști, vorbindu-i urât, și că nu mai poate rezista emoțional acestor atacuri, am decis, de comun acord, să nu mai meargă la evenimente cu participarea acestuia”, a menționat Gherbovețchii pentru sursa citată. 

Totodată, jurnalista spune că regretă faptul că măsurile întreprinse nu au făcut-o pe Mihaela Dicusar să se simtă protejată și în siguranță.

„De asemenea, am recomandat colegilor mei, dacă este posibil, să comunice cu Platon, prin intermediul avocatului său, ca să evite alte atacuri de acest gen. Regret dacă măsurile luate în urma acestui caz nu au fost suficiente pentru ca fosta colegă să se simtă în siguranță la locul de muncă”, a conchis Gherbovețchi. 

Deși Gherbovețchii susține că Dicusar a denunțat în redacția TV8 atacurile asupra sa din partea lui Platon, Mariana Rață a declarat inversul. Jurnalista a spus că Dicusar nu a semnalizat conducerea televiziunii despre intimidări atunci când ele se întâmplau, ci doar când a plecat.

Detalii: Reacția Marianei Rață la acuzațiile Mihaelei Dicusar: Nu a venit sa semnaleze conducerii despre intimidări, doar când a plecat ne-a zis

Amintim că, ex-prezentatoarea și reportera TV8 Mihaela Dicusar a declarat într-un interviu că a fost indimidată și amenințată de controversatul om de afaceri Veaceslav Platon, iar de fiecare dată când anunța superiorii postului la care activa despre aceste atacuri, aceștia nu reacționau în niciun fel.

Detalii: Ex-prezentatoare TV8, atacată și intimidată de Platon: M-am simțit ofensată și neprotejată. Administrația televiziunii nu a luat atitudine