Mai multe proiecte de legi au fost supuse expertizei anticorupție, săptămâna aceasta de către CNA. Printre acestea se numără modificările legislative privind acordarea dreptului Parlamentului de a revoca din funcție membrii autorităților publice autonome, urmare a audierii rapoartelor anuale, legea capitalului familial, precum și modificările legislative care restricționează publicitatea în domeniul jocurilor de noroc.

În raportul de expertiză anticorupție pe marginea temeiurilor de evaluare și revocare din funcție a unor demnitari, Centrul notează că, pe lângă faptul că există riscul ca persoanele care dețin funcții de demnitate publică să fie vulnerabile în fața fenomenului examinării superficiale a competențelor manageriale și profesionale, noile modificări legislative sunt formulate ambiguu. Ca exemplu este sintagma „activitate defectuoasă” a entității publice care nu este explicată concret și ce criterii stau la baza acordării acestui calificativ, ceea ce poate duce la interpretări abuzive ale termenului. Proiectul de modificare a legii invocă temeiuri subiective pentru inacțiunea entității publice.

Totodată, normele proiectului fac referire la faptul că Parlamentul poate revoca din funcție persoana de demnitate publică, în baza raportului Comisiei de profil, „cu votul majorității deputaților”. Textul „cu votul majorității deputaților” induce confuzie în stabilirea corectă și transparentă a cuantumului necesar de voturi pentru a se putea adopta o decizie. În concluzie, sectorul numirii și revocării persoanelor în funcții de demnitate publică rămâne încă unul vulnerabil la riscuri de corupție, se arată în Raportul CNA. 

Un alt act normativ, expertizat de CNA, este Proiectul de lege privind capitalul familial. Astfel, în pofida faptului că scopul declarat al proiectului coincide cu cel real, de a acorda prestație socială unică familiei la nașterea primului și următorilor copii, în vederea îmbunătățirii condițiilor de trai și creșterii natalității, totuși, proiectul nu are fundamentare economico-financiară, cee ce reprezintă un factor de risc, spun experții CNA.

CNA s-a expus printr-un raport de expertiză anticorupție și pe prevederile privind interdicția publicității asupra tuturor categoriilor de jocuri de noroc, unde s-a constatat un conflict normativ care trebuie înlăturat. Astfel, CNA recomandă ca excepția, instituită în Legea nr.1227/1997 cu privire la publicitate, să fie stabilită și în Legea nr.291/2016 cu privire la organizarea și desfășurarea jocurilor de noroc. În caz contrar, această neconcordanță în legislație va permite aplicarea, în funcție  de interes, a normelor legale cu riscul comiterii manifestărilor de corupție.

CNA mintește că, expertiza anticorupție este procesul de identificare a riscurilor de corupție care pot apărea la promovarea proiectelor de acte legislative și normative de către entitățile publice, a factorilor care le generează și elaborarea recomandărilor pentru înlăturarea efectelor acestora. CNA face expertiză anticorupție din 2006.