Primarul municipiului Orhei, Pavel Verejanu, ar putea fi suspendat din funcție, după ce, în timpul campaniei electorale acesta a interzis membrilor PAS să desfășoare întruniri în Orhei, prin instalarea unor corturi pentru o comunicare și interacțiune mai activă cu oamenii. Despre aceasta anunță deputatul PAS Dumitru Alaiba.

Potrivit lui Alaiba, Verejanu interzicea acțiunile PAS spunând că „loc pentru cort nu este”, sau invoca drept motiv - pandemia. În acest sens, PAS a sesizat Inspectoratul de Poliție Orhei cu solicitarea de a sancționa primarul pentru abuzurile sale. La data de 19 iulie 2021, Inspectoratul de Poliție Orhei a demarat și efectuat acțiunile procesuale necesare, care au stabilit preventiv, că acțiunile primarului mun. Orhei - Pavel Verejanu, au semnele constitutive ale componenței de contravenție - Excesul de putere sau depășirea atribuțiilor de serviciu.

Ca rezultat IP Orhei a expediat conform competenței materialele acumulate - Centrului Național Anticorupție. Astăzu Dumitru Alaiba a primit un răspuns de la CNA. 

„Astăzi, CNA m-a informat că au constatat că prin acțiunile sale, Primarul mun. Orhei - Pavel Verejanu a comis o contravenție clară: Exces de putere sau depășirea atribuțiilor de serviciu (art 314 a Codului Contravențional), adică săvârșirea unei acţiuni care depăşeşte în mod vădit limitele drepturilor şi atribuţiilor acordate prin lege şi care contravine intereselor publice sau drepturilor şi intereselor ocrotite de lege ale persoanelor fizice sau juridice, astfel au expediat dosarul în instanța de judecată ca aceasta să stabilească exact pedeapsa pecuniară ce urmează a fi aplicată, precum și perioada pentru care acesta va fi suspendat din funcția de Primar al mun. Orhei”, susține deputatul. 

Detalii: Abuz la Orhei // De frica concurenților, primarul lui Șor interzice întâlnirile electorale

Detalii: Lui Șor nu-i pasă de lege. Primăria Orhei refuză amplasarea corturilor PAS pentru agitația electorală