Ministrul Afacerilor Externe și Europene al Republicii Slovace, Ivan Korčok, va efectua miercuri o vizită la Chișinău, la invitația vicepremierului, ministrului Afacerilor Externe și Integrării Europene al Republicii Moldova, relatează MOLDPRES.

Programul vizitei oficialului slovac include întrevederi cu omologul său moldovean, Nicu Popescu, șeful statului Maia Sandu, președintele Parlamentului Igor Grosu, prim-ministrul Natalia Gavrilița și vicepremierul pentru reintegrare Vlad Kulminski, a precizat pentru agenție Biroul de presă al MAEIE.

În cadrul discuțiilor vor fi abordate principalele aspecte ale cooperării moldo-slovace, agenda europeană a Republicii Moldova, programele de asistență pentru dezvoltare.