Trei mașini de poliție și 25 de seturi de echipament IT au fost transmise Inspectoratului de Poliție Ialoveni de către Consiliul raional Ialoveni, în cadrul proiectului transfrontalier „Poduri pentru creșterea încrederii între poliție și cetățenii raionului Ialoveni și județului Iași”, finanțat de Uniunea Europeană prin Programului Operațional Comun România – Republica Moldova 2014-2020.

Bunurile donate vor ajuta polițiștii din raionul Ialoveni să răspundă rapid și eficient tuturor provocărilor în activitatea polițienească.
 
Evenimentul de transmitere a echipamentului a avut loc astăzi, 14 septembrie 2021, cu participarea Excelenței sale Daniel Ioniță, Ambasador al României în Republica Moldova și Anei Revenco, Ministrul Afacerilor Interne.
 
În cadrul evenimentului, Daniel Ioniță a detaliat că cele 25 de seturi de echipamente IT, donate Inspectoratului de Poliție Ialoveni, reprezintă calculatoare, copiatoare, imprimante, toate de ultimă generație. „Valoarea materială a acestor echipamente nu este atât de importantă. Cred că mai important pentru Dumneavoastră a fost faptul că ați avut ocazia să mergeți în România, să intrați în contact cu colegii Dumneavoastră, să schimbați impresii, să schimbați idei, să vă informați unii pe alții despre practicile pe care le uzitați în munca de zi cu zi și să contribuiți efectiv la consolidarea podurilor de legătură dintre România și Republica Moldova”, a spus diplomatul român. Tot la Iași urmează să aibă loc conferința de finalizare a acestui proiect.
 
Președintele raionului Ialoveni, Mihai Silistraru, a precizat că transmiterea autospecialelor și a echipamentelor are loc în cadrul proiectului transfrontalier „Poduri pentru creșterea încrederii între poliție și cetățenii raionului Ialoveni și județului Iași”. În cadrul proiectului, aproape toți polițiștii din raion au beneficiat de instruiri moderate de colegii din România.

Prezentă la eveniment, ministrul afacerilor interne al Republicii Moldova, Ana Revenco, a subliniat că autospecialele și echipamentele respective vor face ca munca polițiștilor să fie mai operativă și mai eficientă.