Situația pandemică în municipiul Chișinău rămâne sub alertă de Cod Roșu. Pe teritoriul municipiului se atestă o creștere a incidenței de 299.1 cazuri la 100 mii populație în ultimele 14 zile, se arată în noua hotărâre a Comisiei Extraordinare de Sănătate Publică a municipiului Chișinău (CESP).

Potrivit hotărârii, se mențin măsurile obligatorii: purtarea măștii în spați publice închise, în transport public, la evenimente publice în spații deschise, desinfectarea și igienizarea mâinilor, evitarea evenimentelor cu aglomerații umane, păstrarea distanței de 1 m la evenimentele publice. 

Totodată, CESP reiterează necesitatea de vaccinare împotriva COVID-19. Conducătorii subdiviziunilor Primăriei, instituțiilor bugetare și de autogestiune din subordine, persoanele juridice de drept public sau privat vor informa repetat angajații despre nevecitatea vaccinării și le vor permite să meargă să se vaccineze în timpul orelor de muncă.

Conform hotărârii, Direcția Generală Asistență Socială și Sănătate va demara o licitație publică pentru procurarea testelor pentru detectarea Sars-COV-2 pentru testarea personalului didactic nedidactic din instituțiile municipale de învățământ primar și secundar.