Fostul ministru al Apărării, Anatol Şalaru, se declară încântat de reținerea fostului deputat Iurie Bolboceanu, sub acuzația de trădare de stat și spionaj. Politicianul consideră că această operaţiune este un act curajos al instituțiilor statului, iar cei care s-au ocupat de acest caz trebuie felicitați. Asta deoarece - spune Şalaru - Bolboceanu este doar vârful unui iceberg.

"Fără îndoială, Rusia va reacționa la deconspirarea și demantelarea uneia dintre rețelele sale de spionaj, iar în perioada următoare trebuie să ne așteptăm la tot felul de ”surprize”, specifice imperialismului rusesc", scrie Şalaru.

El aminteşte sfârșitul anului 2015, când vorbea despre războiul hibrid pe care Rusia îl duce împotriva Republicii Moldova, subiect pe care foarte mulți l-au tratat cu scepticism, inclusiv fostul său coleg de guvern, ministrul de Externe Andrei Galbur. 

"Acțiunile de spionaj ale Federației Ruse, propaganda, războiul informațional, tentativele de deturnare a vectorului de politică externă a Republicii Moldova sau acțiunile financiar-bancare sunt arme pe care rușii le folosesc din plin împotriva noastră. Acesta este războiul hibrid pe care, unii din Republica Moldova nu vor sa-l recunoască.  Toate aceste acțiuni au ca scop restabilirea influenței Federației Ruse în regiune, recucerirea fostelor spații ce au aparținut URSS, transformarea acestor țări în scut pentru securitatea Rusiei. Depinde doar de noi dacă vom accepta iarăși dominația rusă sau vom merge mai departe spre lumea euro-atlantica din care geografic, istoric și cultural facem parte", mai scrie fostul ministru. 

hhhhhhhhAmintim că la 17 Procuratura pentru Combarea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS), în cooperare cucu ofiţerii de Informaţii şi Securitate (SIS), l-au reţinut în flagrant delict pe fostul deputat Iurie Bolboceanu, în momentul transmiterii unor informații de interes național unui reprezentant al unui serviciului special străin, care activează sub acoperire diplomatică.

La 19 martie Bolboceanu a fost pus sub învinuire pentru săvârșirea acțiunilor în dauna suveranității și securității de stat a Republicii Moldova, prin spionaj, infracțiune care prevede o sancțiune sub formă de închisoare la de 12 la 20 ani.

Pe numele lui Bolboceanu a fost emis mandat de arest preventiv pe un termen de 30 de zile.