Șeful IGPF, Rosian Vasiloi, a numit în funcția de șef al Sectorului de Poliției de Frontieră Cahul, o persoană recent luată la ochi de ANI și procurorii din Cantemir, susțin sursele Deschide.MD.

Este vorba despre Vitalie Malcov, fostul șef al SPF Gotești, care a fost numit astăzi în funcția de șef al SPF Cahul.

Numele lui Malcov a apărut public în luna iulie anul curent, după ce inspectorii de integritate de la ANI analizat declarațiile de avere și interese personale ale lui Malcov, depuse în perioada 2018-2020, iar în cadrul cercetării au stabilit că Malcov a omis să includă date despre un automobil, un apartament, opt terenuri agricole și venitul obținut de soția acestuia din arendarea unora dintre acestea, în sumă de peste 6 mii de lei.

Atunci Autoritatea Națională de Integritate menționa că a inițiat procedura de control a averii lui Vitalie Malcov, după ce a fost sesizată de Procuratura Cantemir, referitor la depistarea unor terenuri agricole aflate în proprietatea acestuia care nu ar fi fost declarate.

Totodată, aceleași surse ne-au comunicat că Vasiloi l-a demis din funcție pe Grigore Grăjdieru, șeful Direcției SUD a Poliției de Frontieră.

Este de menționat că într-un comunicat, publicat ieri pe site-ul IGPF,  ministrul Afacerilor Interne Ana Revenco a cerut conducerii IGPF evaluarea tuturor acțiunilor implementate și, acolo unde va fi nevoie, să se vină în cel mai scurt timp posibil cu propuneri argumentate de remanieri de personal.

La randul său, șeful Poliției de Frontieră Rosian Vasiloi a punctat despre necesitatea resetării tuturor proceselor de lucru, cu referință la evaluarea și testarea integrității personalului, acest lucru oferind posibilitatea unor promovări în cadrul echipei pentru tinerii onești și profesioniști, îmbunătățirea mecanismului de control și supraveghere a frontierei de stat.

„Abordarea mea este una clară, ceea ce facem noi este pentru cetățeni, dar ne axăm și pe cetățeanul – polițist de frontieră, oferindu-i toată asistența necesară”, ar fi punctat Vasiloi.

 

Vitali Malcov by Vitalie Hadei