Mierea vândută la colțuri de stradă conține antibiotice. Apicultorii nu recunosc public acest lucru, dar câțiva dintre ei ne-au declarat sub protecția anonimatului, cum ajung aceste substanțe în cel mai dulce produs alimentar. În același timp, specialiștii de la ANSA spun că legislația în vigoare are lacune, iar din acest motiv producătorii care recurg la astfel de metode nu sunt sancţionaţi.

Experţii spun că antibioticele sunt folosite de apicultori contra diferitor boli, deși realitatea este alta:

Problema este în preparatele de uz veterinar, pe care le aplică apicultorii contra diferitor boli și paraziți. Din păcate, în ultimii 10 ani nu s-a înregistrat niciun caz în care apicultorul să fie sancționat, pentru că a folosit o cantitate mai mare de antibiotice. Mierea care nu merge la export este vândută la colț de stradă. De acest lucru se face vinovată ANSA care trebuie să aplice legea pentru a scoate loturile din circuit comercial şi a sancţiona persoanele care vând miere necalitativă, dar ANSA nu are destule laboratoare şi nici numărul suficient de specialişti, după cum nu are nici un plan de monitorizare a situaţiei”, a decarat președintele Asociației Naționale a Apicultorilor din Republica Moldova, Ștefan Candratiuc.

Șeful Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, Gheorghe Gaberi a refuzat să comenteze lipsa utilajului performant care să permită identificarea operativă a componenței produselor apicole. Restul acuzațiilor aduse de Condratiuc, au fost negate cu vehemență de șeful instituției abilitate.

În Republica Moldova nu s-au depistat astfel de cazuri. Avem doar un singur caz în 2016 când conținutul de produse de uz veterinar în miere depașea norma admisă în țara destinată exportului, dar era permisă în altă țară a UE și lotul a fost redirecționat. În cazul în care în urma controlului se depistează  că produsului de uz veterinar în miere depăsește norma admisă, apicultorul este sancționat. Producătorului de miere ii este interzis plasarea pe piață a produsului, în anumite cazuri produsul este nimicit sub supravegherea noastră.De vânzarea mierii în locurile neautorizate este responsabilă administrația publică locală și  poliția”, a declarat directorul Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, Gheorghe Gaberi.

Totuși, în urma unor discuții cu câțiva apicultori care - în după cum era de așteptat - ne-au cerut protecția anonimatului, am aflat pentru ce, de fapt, se recurge la ados de antibiotice în hrana albinelor. Scopul final este stimularea reproducerii, astfel încât ele să se înmulțească mai repede și să producă mai multă miere.  Albinele nu consumă toată hrana, iar rezidurile care conțin antibiotice rămân în stupuri, contaminând astfel mierea. 

Potrivit Asociaţiei Naţionale a Apicultorilor, în ţară activează mii de producători apicoli, circa 45% sunt concentrați în zona centrală, 30–35%, în zona de sud, restul, în nordul republicii.