Corpul neînsuflețit al poetului, prozatorului, dramaturgului și eseistului Andrei Strâmbeanu va fi adus la Biserica Sfânta Teodora de la Sihla, vineri, 6 august de la ora 17.00, pentru ca toți cei care l-au cunoscut să-și ia rămas bun. Înmormântarea va avea loc sâmbătă, 7 august, la ora 10.00, anunță Ministerul Educației, Culturii și Cercetării într-un necrolog semnat de ministra Lilia Pogolșa, transmite IPN.

„O personalitate cu literă mare, care mereu a pledat pentru valorile spirituale și morale, acestea regăsindu-se în eseurile și discursurile sale. Un nume distins a literaturii românești, care a luptat pentru integritate și idealul unirii. […] Ne exprimăm regretul profund și transmitem condoleanțe celor apropiați. Lumină lină și pace veșnică, Andrei Strâmbeanu!”, se menționează în necrolog.

Andrei Strâmbeanu s-a născut la 25 august 1935, la Fântâna-Albă, județul Bălți, România și s-a stins astăzi, 5 august, la vârsta de 85 de ani.

A absolvit Institutul Pedagogic  „Ion Creangă”, unde colegi i-au fost Grigore Vieru, Spiridon Vangheli, Victor Teleucă, Gheorghe Vodă, Pavel Boțu, Ion Ungureanu, Valeriu Gagiu sau Serafim Saca. A colaborat cu artiști de renume a estradei naționale precum: Mihai Dolgan, Constantin Rusnac, Eugen Doga.

Printre cele mai reprezentative opere se enumeră: „Fântâna Albă”, „Contrapunct”, „Contrapunct II”, „Floare de Cais sau Mielul netăiat”, „Poezii cu gust de pelin” „Armăsarul cu dinţi de aur”, „Consumatorul de onoruri” etc.

Andrei Strâmbeanu a fost distins cu medalia „Mihai Eminescu” în 1997, cu „Ordinul Republicii” în 2011, cu Premiul Național al Republicii Moldova și cu Premiul „I. L. Caragiale” pentru dramaturgie al Academiei Române în 2008. În anii 1979, 1981, 2001, 2002 și 2004 a devenit laureat al Concursului Național de Dramaturgie. Piesele sale s-au montat în teatre din Republica Moldova și Germania, iar cărțile sale au fost traduse în mai multe limbi.