Ministerul Afacerilor Externe al României anunță că, în prezent, există un număr de 60.747 de cereri în așteptare de redobândire a cetățeniei române din partea unor cetățeni ai Republicii Moldova. Cele mai multe au fost depuse la consulatele României de la Chișinău – 34.882, apoi la Bălți – 22.022 de cereri și apoi la Cahul – 3.843 de cereri.

Din numărul total de peste 60.000 de cereri, 2.102 de persoane au solicitat să depună jurământul de credință față de România la București, la sediul Autorității Naționale pentru Cetățenie (ANC), scrie G4Media.

MAE de la București menționează că, din cauza pandemiei, ceremoniile de depunere a jurământul pentru obținerea cetățenia române a fost sistată activitatea anumitor misiuni diplomatice sau oficii consulat, nu mai puțin de 109 astfel de instituții fiind afectate de restrângerea activității.

Anterior, G4Media.ro a scris al finele lunii mai că numărul cetățenilor moldoveni care au redobândit cetățenia română a crescut semnificativ în ultimii 20 de ani și a ajuns astăzi la 642.149 de persoane dintr-o populație de facto de circa 2,7 milioane de locuitori conform ultimelor date ale Biroului Național de Statistică din România, ceea ce înseamnă că unul dintre patru moldoveni au și cetățenia română.

Conform statisticilor, cel mai mare val de acordare a cetățeniei românești pentru basarabeni s-a produs în ultima decadă, când peste 580.000 de cetățenii din numărul total au fost oferite de către autoritățile române peste Prut.

De remarcat este faptul că pandemia de coronavirus a încetinit ritmul de depunere a cererilor cu 80%, în mare din cauza restricțiilor de circulație între România și Republica Moldova. Astfel, numai 17.549 de cereri au fost depuse. Cu toate acestea, statul român a procesat dosare din spate, acordând și în 2020 un număr mare de cetățenii pentru moldoveni în cuantum de 66.158.