Bărbatul care acum câteva săptămâni a spart geamul Guvernului R.Moldova, a stricat și geamurile de la Parlament. Cazul a fost documentat de polițiști în această dimineață.

De menționat că bărbatul de 37 de ani recurge la aceste acțiuni, spune el, pentru a fi arestat și trimis în izolator din cauza că nu are un loc permanent de trai.

La moment, acesta a fost reținut, iar cazul documentat.

Amintim că vineri, 15 iulie, bărbatul a fost reținut de oamenii legii, după ce a spart geamul de la ușa Guvernului R.Moldova. Acesta le-a declarat reporterilor Deschide.MD că a recurs la acest gest, după ce procurorii și judecătorii au refuzat să-l închidă în pușcărie.

Bărbatul susține că a fost întemnițat de la vârsta de 14 ani și și-a ispășit 22 de ani de pușcărie pentru un furt, însă vrea să se întoarcă înapoi în penitenciar din cauza că nu are unde locui și nici ce mânca.

Dânsul s-a arătat nemulțumit de faptul că procurorii și judecătorii nu vor să-l întoarcă înapoi la pușcărie, chiar dacă cu acest scop ar fi săvârșit mai multe furturi din automobile și locuințe. Acesta i-ar fi prevenit pe oamenii legii că va sparge geamurile Guvernului, dacă nu-l vor întoarce înapoi după gratii.

Acesta declarase atunci că, dacă va fi eliberat și de această dată, se va întoarce din nou cu piatra la Guvern.

VIDEO // Dor de „răcoare”. Un bărbat a dat cu piatra în Guvernul R.Moldova pentru că vrea înapoi la pușcărie

Citiți și: VIDEO // Judecătorii au spulberat dorința bărbatului, care a dat cu piatra în Guvern, de a ajunge la „răcoare”