Membrii Clubului antreprenorilor onești s-au întrunit în cadrul celei de-a doua sesiuni de instruire pe subiectul conformării financiar-contabile. La eveniment au participat și reprezentanți din cadrul Ministerului Finanțelor și Serviciului Vamal.

Sesiunea a fost deschisă de către Dorel Noroc, secretar de stat al Ministerului Finanțelor, care a menționat că onestitatea este o valoare socială foarte importantă, dar este și elementul esențial al succesului economic. „Antreprenorii trebuie să fie corecți față de client, față de angajați, față de stat și față de mediul înconjurător, asta înseamnă onestitate, spre care trebuie să tindă toți antreprenorii. Este frumos și îmbucurător atunci când vezi și auzi despre antreprenori care activează corect și responsabil față de cei din jur”, a adăugat speakerul. 

Unul dintre subiectele abordate în cadrul acestei sesiuni a fost ținerea evidenței financiare în baza Standardelor Naționale de Contabilitate (SNC) și Standardelor Internaționale de Raportare Financiară (IFRS). De asemenea, s-a discutat despre situațiile financiare ca principala sursă de informații financiare și cum acestea ar urma a fi citite, dar și despre politicile contabile și de ce acestea sunt importante.

Subiectele menționate au prezentate și explicate de către Ana Litocenco, șef Direcția politici financiare din cadrul Ministerului Finanțelor, și Iuri Cicibaba, Managing Partner Taxaco Group, membru-fondator FINEDU.

Totodată, în calitatea sa de invitat special, Carolina Semeniuc, contabil-șef, MAIB, a vorbit participanților despre experiența instituției pe care o reprezintă în ceea ce ține de conformarea financiar-contabilă.

Sesiunile Clubului Antreprenorilor Onești au drept scop formarea unei culturi antreprenoriale bazate pe principii de conformare, de onestitate și respect reciproc între mediul antreprenorial și organele responsabile de asigurarea conformării fiscale și vamale a contribuabililor.

Până la sfârșitul anului curent urmează a fi organizate încă 4 sesiuni de instruire pe subiecte legate de conformare fiscală, vamală, etică și audit intern, concurență loială și protecția consumatorilor.

Membrii Clubului vor avea ocazia să interacționeze cu funcționari din cadrul instituțiilor specializate pentru a înțelege mai bine modul de funcționare a sistemului fiscal și vamal, dar și să discute cu membrii AmCham Moldova, care au fost decorați în timp cu titluri de contribuabili onești, pentru a face un transfer de cunoștințe în ceea ce ține de cele mai bune practici antreprenoriale, pentru a dezvolta o afacere onestă și prosperă.

Clubul antreprenorilor onești este o activitate ce face parte din seria de activități realizate în cadrul Campaniei naționale de educare financiară Bugetul public este bugetul tău și este un efort comun al Ministerului Finanțelor, Serviciului Fiscal de Stat, Serviciului Vamal, Centrului de Tehnologii Informaționale în Finanțe, Camerei Americană de Comerț din Moldova, Junior Chamber International Moldova (JCI) și A.O FINEDU.

Monitorul Fiscal