În contextul creșterii numărului de cazuri de COVID-19 în Republica Moldova, medicul epidemiolog din cadrul ANSP, Ștefan Gheorghiță, a venit cu mai multe explicații și răspunsuri la întrebările legate de situația epidemiologică actuală, pericolul tulpinei Delta, confirmată în țara noastră, necesitatea vaccinării și respectării măsurilor de siguranță pentru a preveni un nou val al pandemiei.

Cum descrieți situația epidemiologică provocată de virusul Sars-Cov-2 în Republica Moldova?

Ieri, am avut 26 de cazuri de import, ceea ce înseamnă că infecția se transmite atât comunitar, cât și de peste hotare. De exemplu, recent, într-o localitate din raionul Orhei, cinci membri ai familiei, inclusiv trei copii, care au venit din Spania, o țară cu un nivel înalt de îmbolnăviri, au fost testați pozitiv cu Sars-Cov-2. Asta în condițiile în care, ei au venit în Republica Moldova cu test negativ la COVID-19. Asta înseamnă că poți fi în perioada de incubație, iar testul negativ nu îți garantează că, în următoarele zile, nu te vei îmbolnăvi.  Iată de ce, este foarte important să fie respectate măsurile de protecție, precum autoizolarea, purtatul măștii, respectarea distanței fizice pentru a proteja oamenii din jurul tău. De altfel, numărul de cazuri în Republica Moldova s-a majorat cu 41,5% săptămâna trecută, numărul de decese a crescut cu peste 5%, numărul persoanelor tratate s-a redus cu 23,6%. Asta înseamnă că procesul epidemic cu infecția COVID-19 se agravează ca și în celelalte țări ale lumii.

Creșterea numărului de cazuri e determinată de prezența tulpinei Delta? Cât de periculoasă e această variantă a virusului?

Tulpina Delta circulă în majoritatea țărilor din lume. Potrivit Organizației Mondiale a Sănătății, în perioada 28 iunie – 28 iulie, în Europa, 90,95% din probele, care au fost supuse secvențierii, sunt varianta Delta, în Asia – 67%, în Africa – 71,6%, în America de Nord – 75,6%, în America de Sud – 9%. Asta înseamnă că această tulpină e dominantă pe tot globul pământesc.

În Republica Moldova, cazurile grave de infecție reprezintă 13%, însă, anterior, am înregistrat 7% sau 8%. Asta vorbește despre circulația acestei tulpini. Pentru varianta Delta este caracteristic o virulență de trei sau patru ori mai mare. Comparativ cu tulpina Alpha, tulpina britanică, această variantă afectează copiii cu vârsta de 5 – 12 ani și adulții sub 50 de ani, cu o creștere de 2,5 ori mai mare decât celelalte tulpini. Această tulpină este extrem de contagioasă și se răspândește foarte rapid, provocând multe spitalizări, majorarea paturilor în secțiile de terapie intensivă, mai multe medicamente și resurse umane.

Tulpina Delta vine cu alte simptome și consecințe comparativ cu celelalte tulpini?

Tulpina Delta dacă se întâlnește cu organismul uman neprotejat și nevacccinat, atunci cu siguranță provoacă infecția. Căile de transmitere sunt aceleași, simptomele sunt aceleași, doar că sunt mai pronunțate, însă, evoluția bolii este mai dură, durata bolii este mai mare, numărul de decese este mai înalt și afectează tinerii.

Cât de eficiente sunt vaccinurile împotriva COVID-19 pentru noua tulpină Delta?

Toate vaccinurile prezente în Republica Moldova sunt precalificate de Organizația Mondială a Sănătății, cu excepția vaccinului Sputnik-V care se află în fază de aprobare. Acestea ne protejează de toate variantele virusului Sars-Cov-2 care provoacă infecția COVID-19.

Da, sunt persoane vaccinate care au făcut infecția COVID-19. În Republica Moldova, avem înregistrate aproape 500 de cazuri, ceea ce constituie 0.08%. Toate au fost forme ușoare. 90% din această categorie de persoane au primit o doză de vaccin, care nu oferă un răspuns imun complet. De fapt, aceste persoane au fost în perioada de incubație când au primit vaccinul. Este natural să facă boala în acest caz.

Care sunt prognozele pentru următoarea perioadă?

Toate datele epidemiologice arată că acest val va fi în creștere în mai multe regiuni, inclusiv în Republica Moldova, în luna septembrie. De menționat că, în luna septembrie, se formează colectivitățile pentru copii atât în instituțiile timpurii de educație, cât și de învățământ. La fel, ne aflăm în perioada estivală și toți pleacă peste hotare, iar acolo e o creștere semnificativă a cazurilor de infecție. Posibilitatea de a veni cu infecție din aceste țări e foarte mare.

Cum ne putem proteja sănătatea și viața în aceste condiții?

Trebuie să ne vaccinăm. Avem o diversitate de vaccinuri împotriva COVID-19 în Republica Moldova. Vaccinul e gratis, iar punctele de vaccinare sunt peste tot. Mai mult, trebuie să respectăm măsurile de protecție, precum distanța socială, purtatul măștii de protecție, spălarea și dezinfectarea mâinilor, igiena tusei, aerisirea locuinței. Atunci când apar primele simptome asemănătoare unei infecții respiratorii, ne adresăm la medic. Dacă suntem testați pozitiv cu Sars-Cov-2, se determină contactele, se izolează timp de 14 zile, se monitorizează. Trebuie să conștientizăm fiecare dintre noi, să discutăm despre aceste măsuri în familie, în stradă, la muncă.

La fel, e necesară o acoperire vaccinală optimă în sistemul de educație. Pandemia nu se termină și nu se va termina la toamnă și nici la sfârșitul anului dacă noi nu vom avea o acoperire vaccinală de 70%. Noi ne dorim să putem munci, să educăm copiii și o dezvoltare economică a țării. Pentru asta, trebuie să ne vaccinăm.

SURSA: VACCINARE.GOV.MD