Un tânăr a a ajuns la spital, după ce a fost înjunghiat de un consătean căruia i-ar fi făcut o propunere indecentă. Incidentul a avut loc astăzi în localitatea Iepureni, din raionul Cantemir.

Potrivit surselor Deschide.MD, apropiate anchetei, este vorba despre doi tineri cu vârste de aproximativ 30 de ani. Unul dintre ei i-ar fi propus celui de al doilea, care se afla în stare de ebrietate, să întrețină un raport sexual.

Ultimul s-ar fi enervat și a scos un cuțit din buzunar cu care i-a provocat o leziune în regiunea gâtului celui de-al doilea tânăr.

Victima a fost transportat de urgență la spital, unde a fost internat în secția chirurgie, iar agresorul a fost reținut pentru 72 de ore.

Solicitat telefonic, Igor Novacov, a declarat că nu poate să ne ofere mai multe detalii despre acest caz, făcând trimitere la secretul anchetei.

Oamenii elgii cercetează cazul pentru a stabili toate circusmtanțele.