UPDATE (FOTO) // Microbuz burdușit cu țigări de peste un milion de lei, depistat de SIS și procurori, la Cahul. Sunt vizați angajați ai PF

UPDATE // 11:13 // Sursele Deschide.MD susțin că unul dintre polițiștii de frontieră care ar fi vizat în această schemă, recent ar fi fost decorat cu grad special înainte de termen, în semn de recunoștință pentru rezultatele obținute în activitate pe parcursul semestrului I al anului 2021, profesionalism, atitudine conștiincioasă față de atribuțiile funcționale ,merite deosebite în combaterea criminalității, asigurarea și menținerea ordinii și securității publice.
Totodată, aceleași surse precizează că liderul grupării, este orginar din Giurgiulești, iar anterior ar mai fi fost vizat în scheme de contrabandă fiind luat la ochi de autorități de o bună perioadă de timp.
Solicitat telefonic, Emil Gaitur, purtătorul de cuvânt al PCCOCS, ne-a comunicat că se va interesa de acest caz și va reveni cu mai multe detalii, însă așa și nu a mai revenit, dar nici nu răspunde la apelurile insistente ale reporterilor Deschide.MD.
ȘTIREA INIȚIALĂ
Cel puțin cinci persoane, dintre care un angajat al Poliției de Frontieră, au fost reținute noaptea trecută în zona de frontieră la Cahul, în urma unei operațiuni demarată de ofițerii SIS (Serviciul de Informații și Securitate), în comun cu procurorii, susțin sursele Deschide.MD.
Potrivit unor surse din teritoriu, ofițerii SIS și procurorii au destructurat o grupare criminală specializată în contrabandă cu țigări. Organele de drept au depistat un microbuz burdușit cu aproximativ 200 de cutii cu pachete de țigări Ashima, estimate la un preț de peste un milion de lei.
Unul dintre cei reținuți ar fi un angajat al Poliției de Frontieră.
Știrea se actualizează.