Autoritățile au actualizat lista țărilor incluse în zona roșie pentru care se impune regimul de autoizolare la intrarea persoanelor pe teritoriul Republicii Moldova, care intră în vigoare din 26 iulie 2021.

Lista ţărilor cu risc epidemiologie ridicat sau scăzut de transmitere a COVID-19, clasificate în zona roşie şi zona verde, este stabilită de Ministerul Sănătăţii, Muncii si Protecţiei Sociale, este publicată pe paginile web oficiale ale Ministerului Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale, Ministerului Afacerilor Interne, Ministerului Afacerilor Externe şi Integrării Europene şi Agenţiei Naţionale pentru Sănătate Publică și este actualizată o dată la 7 zile, în ziua de vineri, şi va intra în vigoare în ziua de luni a săptămânii următoare.

Criteriul în baza căruia se stabilește încadrarea țărilor/teritoriilor de risc epidemiologic ridicat (zona roșie) este rata cumulativă de incidență a cazurilor noi de îmbolnăvire cu COVID-19 din ultimele 14 zile raportate la 100 000 de locuitori.

Fișa epidemiologică se îndeplinește obligatoriu pentru persoanele care intră pe teritoriul Republicii Moldova din lista statelor pentru care se impune regimul de autoizolare (zona roșie).

Persoanele care se află în regim de autoizolare, sosite din țările clasificate ca zonă verde sau roșie, pot întrerupe acest regim după a 7-a zi dacă efectuează un test PCR COVID-19, iar rezultatul acestuia este negativ.

Informați-vă din surse demne și oficiale: https://mfa.gov.md/ro/content/alerte-de-calatorie-covid-19 

https://border.gov.md/taxonomy/term/38 https://msmps.gov.md/minister/comunicare/covid-19/

Despre zona verde: Cuprinde țările/regiunile unde rata cumulată de incidență a cazurilor noi de îmbolnăvire cu COVID-19 din ultimele 14 zile raportată la 100 000 locuitori este mai mică sau egală cu 100.

Despre zona roșie: Cuprinde țările/regiunile unde rata cumulată de incidență a cazurilor noi de îmbolnăvire cu COVID-19 din ultimele 14 zile raportată la 100 000 locuitori este mai mare decât 100.

Reguli de intrare în țară și excepțiile sunt explicate pe pagina Poliţia de Frontieră: https://www.border.gov.md/index.php/traversarea-frontierei-perioada-pandemica