Controversatul afacerist Veaceslav Platon a sunat-o, miercuri, pe deputata Inga Grigoriu pentru a-i cere socoteală după ce aceasta a publicat documente şi a declarat că deţine şi alte dovezi despre implicarea lui în Laundromatul rusesc şi devalidarea sistemului bancar moldovenesc, susține deputata.

„A vorbit pe un ton ridicat. Mai întâi mi-a cerut socoteală pentru că nu l-am audiat pe el personal. I-am explicat că nu ţine de competenţa unei comisii parlamentare de anchetă să audieze învinuiţii pe dosare penale. Noi audiem reprezentanţii instituţiilor statului, incercăm să mobilizăm aceste instituţii ca să-şi facă treaba”, a declarat Inga Grigoriu pentru portalul Anticorupţie.md.

Deputata a precizat că Platon a numit-o urât şi a acuzat-o că este mincinoasă. „A încercat să mă intimideze, dar nu sunt persoana care se lasă intimidată de astfel de indivizi. Intervenţia telefonică a lui Platon nu mă va opri, dimpotrivă, mă mobilizează să investighez până la urmă”, ne-a declarat Grigoriu.

Întrebată dacă îl va denunţa pe Platon pentru intervenţia telefonică, Inga Grigoriu a spus că se abţine, dar va apela la organele de drept acesta va mai încerca s-o intimideze sau o va ameninţa.

Amintim că președintele Comisiei parlamentare de anchetă „Laundromat" a publicat astăzi mai multe documente care lasă de înțeles că frauda bancară a început încă din 2010 și anume atunci când persoane apropiate lui Veaceslav Platon au luat mai multe credite neperformante. Mai mult, Grigoriu publică documente din care relevă că anume controversatul om de afaceri a fost implicat în „Laundromatul rusesc”.

DOC // Președintele comisiei „Laundromat” prezintă dovezi că Platon ar fi fost implicat în furtul de la BEM și în spălătoria rusească

„Brigada lui Slava”, sau cum și-a infiltrat Platon procurorii potriviți în anturajul conducerii PG