De la lansarea campaniei de vaccinare contra noului coronavirus, rata de acoperire cu o doză de vaccin constituie peste 11%, iar cu două doze – circa 5%. Autoritățile din sănătate semnalează că se atestă o scădere în procesul de imunizare și îndeamnă populația să se vaccineze, astfel încât să se ajungă la rata țintită de 70% în rândul populației, transmite IPN.

Într-o conferință de presă, Angela Paraschiv, şefa Catedrei de epidemiologie de la Universitatea de Stat de Medicină şi Farmacie „Nicolae Testemițanu”, a declarat că în total până acum au fost administrate 538 879 de doze de vaccin contra COVID-19. Dintre acestea, numărul persoanelor vaccinate cu două doze este de 152 910. Cei mai mulți – peste 60% – s-au vaccinat bărbații. În funcție de vârstă, cele mai multe – peste 80% – sunt persoanele trecute de 40 de ani.

 

Angela Paraschiv a precizat că în ultima săptămână au fost administrate 60 de mii de doze de vaccin. „Din păcate, evidențiem o mică scădere în procesul de vaccinare, de aceea încă o dată menționăm necesitatea vaccinării în condițiile creșterii numărului de cazuri înregistrat și în Marea Britanie. Respectiv, pericolul de infectare încă mai persistă, chiar dacă înregistrăm o scădere a numărului de cazuri. Pericolul nu a trecut și este important să sporim rata de vaccinare”, a menționat specialista.

Potrivit datelor prezentate, până în prezent, au fost raportate circa 1 400 de reacții adverse, dintre care 94,1% cu forme ușoare, iar 5,9 % cu forme moderate.

Republica Moldova a recepționat până acum 1 032 790 de doze de vaccin împotriva COVID-19. Pentru administrarea vaccinului, oamenii se pot adresa la medicul de familie sau se pot programa la vaccinare prin intermediul platformei www.vaccinare.gov.md.

Conform datelor Ministerului Sănătății, până pe 15 iunie, în Republica Moldova s-au înregistrat 255 830 de cazuri de infectare cu noul coronavirus. Bilanțul deceselor asociate COVID-19 este de 6 154.