Terasa pizzeriei amplasată la intersecţia străzii Mitropolit Bănulescu-Bodoni cu Ştefan cel Mare şi Sfânt este evacuată de autoritățile municipale, deoarece contractul de arendă între primăria Chișinău și agentul economic a expirat. Anunțul a fost făcut pe pagina de Facebook a primarului general Ion Ceban.

„Contractul de arendă între primăria Chişinău şi agentul economic a fost încheiat în aprilie 2015 şi fost stabilită inițial pe o perioadă de cinci ani. La expirarea termenului contractului, antreprenorul nu a eliberat suprafața ocupată și continua până în prezent să-şi desfășoare activitatea economică. La începutul lunii curente din partea Î. M. „Asociația de gospodărie a spațiilor verzi” a parvenit solicitarea de eliberare a trotuarului pe care era amplasată terasa, pentru realizarea lucrărilor silvotehnice. Astfel, în conformitate cu contractul de arendă a terenului, agentul economic și-a asumat obligația să elibereze la prima cerere a primăriei terenul arendat pe cont propriu. Termenul acordat antreprenorului în vederea eliberării terenului a expirat”, a scris Ceban pe Facebook.

Parcul Catedralei, potrivit lui Ceban, urmează să fie reabilitat, în prezent fiind lansate discuții despre organizarea concursului deschis de creație arhitecturală, pentru cel mai bun concept de amenajare a teritoriului Grădinii Publice „Ștefan cel Mare şi Sfânt” şi Parcul Catedralei.