Un tânăr de 16 de ani, originar din raionul Strășeni, este cercetat penal de polițiștii Inspectoratului de Poliție a sectorului Botanica, după ce a furat o mașină de teren din curtea unui service auto de pe str. N.Zelinskii.

Potrivit poliției capitalei, despre dispariția automobilului de marca Toyota RAV4, oamenii legii au fost sesizați de către proprietarul acestuia, iar prejudiciul a fost estimat la 272 800 lei.

Polițiștii imediat au dispus mai multe acțiuni de investigației și urmărire penală pentru stabilirea circumstanțelor și depistarea automobilului. Astfel, în urma măsurilor întreprinse, automobilul a fost depistat abandonat pe str. Butucului.

Urmare a acțiunilor întreprinse de către ofițerii de investigație și urmărire penală, suspectul în comiterea infracțiunii a fost identificat. În cadrul acțiunilor procesual penale acesta și-a recunoscut vina, comunicând că trecea prin zona unde era parcat automobilul, a depistat cheia în interior, și a luat doar pentru a se plimba.

Pe cazul dat a fost inițiată o cauză penală pentru răpirea mijlocului de transport, iar pentru fapta data, tânărul riscă amendă în mărime de la 29 000 la 67 500 sau cu închisoare de la 1 la 3 ani.