Alte 4 stații de producere a oxigenului medical au fost instalate în cadrul instituțiilor medicale din țară, printre care: două cu capacitatea de 54,5 m³/h la IMSP SCM „Sfânta Treime” și Spitalul Clinic Republican din Bălți și două cu capacitatea de 16,8 m³/h la SR Căușeni și Soroca. Anterior, 3 stații de 16,8 m³/h au fost instalate la SR Hâncești, SR Criuleni și Spitalul Cancelariei de Stat.

În total, 20 stații de producere a oxigenului medical vor fi instalate în cadrul instituțiilor medico-sanitare publice republicane, municipale și raionale,  datorită proiectului Băncii Mondiale „Răspuns de urgență la COVID-19 în Republica Moldova.

Beneficiarii instalațiilor sunt: spitalele raionale din Cahul, Căușeni, Edineț, Soroca, Orhei, Ungheni, Florești, Comrat, Hâncești, Criuleni, Anenii Noi, Spitalul Clinic Municipal de Copii „Valentin Ignatenco”,  Spitalul Clinic Municipal Nr.1, Spitalul Cancelariei de Stat, care vor beneficia de stații de oxigen cu o capacitate de 16,8 /h.

Iar, IMSP SCM „Sfânta Treime”, IMSP SCR „Timofei Moșneaga”, Institutul de Medicină de Urgență, IMSP Spitalul Clinic Bălți, IMSP SCM ”Sf. Arh. Mihail”, IMSP Institutul Mamei și Copilului – cu o capacitate de 54,5 m³/h.

Oxigenoterapia este extrem de importantă în tratamentul pacienților cu insuficiență respiratorie cauzată de COVID-19, are necesită un suport de oxigen imediat pentru a putea susține funcțiile vitale ale organismului. Datorită instalațiilor de producere a oxigenului medical, instituțiile medicale vor putea face față tratamentului pacienților cu forme grave și medii de COVID-19.