Un şofer a urcat beat la volan și a încercat să fugă de poliție. Cazul a avut loc la data de 10 mai curent, în jurul orei 20:35, în satul Onițcani, din raionul Criuleni.

Este vorba despre un bărbat în vârstă de 44 de ani din raionul Criuleni. În cadrul măsurilor de profilaxie desfășurate de către polițiștii din Criuleni, polițiștii au observat un automobil de marca VAZ ce se deplasa haotic.
 
Fiind somat să se oprească, șoferul a ignorat cerințele și a apăsat pe accelerator, încercând să fugă.
 
În urma stopării prin blocarea deplasării automobilului, șoferul a recunoscut că nu a oprit la semnalul polițiștilor pentru că ar fi fost în stare de ebrietate. Ulterior, fiind supus testului alcoolscopic, aparatul Drager a confirmat prezența alcoolului în aerul expirat de 0,84 mg/l.
 
 
Astfel, șoferul urmează a fi sancționat cu o amendă de la 350-500 unități convenționale prevăzută de art. 241 alin.1 Cod Contravențional, pentru ,,Neîndeplinirea de către conducătorul de vehicul a indicaţiei legale dată de agentul de circulaţie de a opri vehiculul”.
 
Potrivit datelor INSP, în ultimele trei zile, pe drumurile naționale au fost depistați 57 de şoferi conduceau sub influența alcoolului, iar în alte 7 cazuri conducătorii unităților de transport au refuzat să fie testați.