50% din cetățenii R.Moldova ar vota pentru Unirea cu România, dacă ar avea siguranţa că salariile și pensiile din R.Moldova vor deveni la fel precum cele de peste Prut. În același timp, 43% din respondenți nu ar vota pentru Unire. Cel puțin asta arată rezultatele unui sondaj realizat de IMAS, ce vizează percepțiile oamenilor privind viitorul R. Moldova.

Totodată, conform sondajului 49% din respondenți susțin că vor avea avantaje dacă R.Moldova se va uni cu România. Dintre aceștia 17% consideră că vor avea foarte multe avantaje, iar 32% unele avantaje. 

Printre principalele avantaje ale unirii R.Moldova cu România, respondenții sondajului le-au menționat pe următoarele: Salarii și pensii mai mari; Dreptul de a munci în ţările UE; Servicii medicale de calitate; Acces la un sistem educaţional mai bun; Justiţie imparţială și corectă; Posibilităţi de dezvoltare economică; Acces la finanţări europene; Păstrarea identităţii noastre; Siguranţa naţională.

Cu toate acestea, cifra celor care cred că R.Moldova trebuie să adere la Uniunea Europeană prin unirea cu România, în varianta în care UE nu va accepta noi membri, rămâne la 33%. 

Totodată, potrivit sondajului 42% din respondenți sunt optimiși și consideră că R. Moldova se va uni cu România. Dintre aceștia 12% consideră că cele două maluri de Prut se vor uni în 2-3 ani; 10% - în 4-5 ani; 9% - în 6-10 ani; 6% - în 10-20 ani; 5% - peste mai mult de 20%.  

Sondajul a fost realizat în perioada 12 – 27 aprilie 2021, pe un eșantion de 1103 respondenţi. Eroarea maximă de eşantionare este de ±3.0%.