Cinci persoane au fost rănite, dintre care o adolescentă de 16 ani, după ce un automobil s-a răsturnat. Accidentul a avut loc noaptea trecută, în jurul orei 03:00, în apropiere de localitatea Păruceni, din raionul Nisporeni.

Potrivit poliție locale, în accident a fost implicat un automobil de model Dacia Sandero, la volanul căruia se afla un șofer în vârstă de 27 de ani și care avea ca pasageri alți patru tineri cu vârste de 27 de ani, 30 de ani, 22 de ani, dar și o adolescentă în vârstă de 16 ani.

Șoferul se deplasa cu viteză excesivă când a pierdut controlul volanului, iar mașina a derapat de pe traseu și s-a răsturnat.

În urma impactului, mașina a fost grav avariată, iar ar cele cinci persoane, din fericire, s-au ales cu răni ușoare, le-a fost acordat ajutor medical la fața locului fără a fi necesară internarea acestora la spital.

Totodată, șoferul automobilului a refuzat să fie testat alcoolscopic cu aparatul Drager.

Oamenii legii au inițiat o anchetă în acest caz pentru a stabili toate circumstanțele în care s-a produs accidentul.