În noaptea de 9 mai curent, aproximativ la ora 23:00, pe traseul R-13 în apropiere de localitatea Biruința din raionul Sîngerei, a avut loc un accident rutier în urma căruia un barbat a decedat.

La fața locului polițiștii au stabilit că, automobilul de marca Volkswagen, la volanul căruia se afla un bărbat de 33 de ani, deplasându-se din direcția orașului Florești spre Bălți, din cauza vizibilității reduse, a tamponat un pieton care se deplasa pe carosabil.
 
În urma impactului, pietonul a primit diverse traumatisme fiind transportat la Spitalul raional Bălți, unde ulterior a decedat.
 
În urma măsurilor întreprinse, polițiștii au stabilit identitatea victimei, acesta fiind un bărbat de 51 de ani, locuitor al satului Iabloana din raionul Glodeni.
Pe cazul dat a fost inițiat un proces penal în cadrul căruia urmează a fi stabilite toate circumstanțele.