Delegația Uniunii Europene în Republica Moldova, împreună cu Ambasadele Statelor Membre UE acreditate în Republica Moldova, organizează, începând din 5 mai 2021, o serie de evenimente culturale, educaționale și interactive, dedicate Zilei Europei. Pentru al doilea an consecutiv, Ziua Europei este marcată, timp de o lună, la TV, radio și online.

Cu prilejul Zilei Europei, Delegația UE în Republica Moldova și Ambasadele Statelor membre UE, își exprimă solidaritatea pentru sănătate și un viitor mai bun pentru cetățenii Republicii Moldova. Ziua Europei va fi marcată printr-o o serie de activități sub egida mottoul UE „Unitatea prin diversitate”.

Astfel, publicul din toată țara va avea prilejul să asculte muzică și să urmărească filme realizate în UE, dar și să participe la o serie de activități educaționale în mediul online. 

Agenda evenimentelor dedicate Zilei Europei a demarat pe 5 mai, cu un eveniment online cu participarea Ambasadorilor UE și a Statelor Membre ale UE și mass media. Pe 9 mai, publicul este invitat la un spectacol artistic unic, realizat de Filarmonica Națională „Serghei Lunchevici”, Moldovan National Youth Orchestra și La La Play Voices, cu participarea a peste 200 de muzicieni din Republica Moldova și Uniunea Europeană. Tradiționalul Festival de Film și Cultură Europeană va fi difuzat la TV și pe platforma online https://eu4moldova.eu/ro/europe-day-2021/ , în perioada 16 – 31 mai.

Ziua Europei în anul 2021 marchează solidaritatea Echipei Europa pentru sănătate și pentru un viitor mai bun. Istoria ne demonstrează că omenirea depășește mai ușor orice provocare prin solidarizare, iar unitatea,  respectarea drepturilor omului și guvernarea după principiile statutului de drept, piloni care stau la baza formării Uniunii Europene, ne permit să devenim mai puternici și să trăim în pace. Nu întâmplător de Ziua Europei aceste valori sunt marcate prin artă și cultură. În primul rând, arta și cultura mereu au inspirat oamenii să devină mai buni și mai puternici. În al doilea rând, arta și cultura reușesc cel mai bine să pună în evidență individualitatea și tradițiile unice ale fiecărui stat-membru al UE, reflectând așadar principiul de funcționare al Uniunii Europene – unitate prin diversitate. Respectarea tradițiilor locale și solidaritatea stau la baza funcționării Uniunii Europene, dar și la baza cooperării UE cu Republica Moldova”, declară Peter Michalko, Ambasadorul Uniunii Europene în Republica Moldova.

La 71 de ani de la crearea Uniunii Europene, Europa continuă să inspire prin artă, cultură și solidaritate în spiritul Echipa Europa, generând încredere într-un viitor mai bun