De azi, circulația trenurilor prin nodului feroviar Bălți va fi sistată pentru o perioadă nedeterminată, începând cu ora 8.30. Totul din cauza protestului angajaților întreprinderii de stat „Calea Ferată din Moldova”, care nu și-au ridicat salariile deja de patru luni, dar și a existenței unor probleme de ordin tehnic, inclusiv ieșirea din funcțiune a traverselor.

Într-o scrisoare transmisă către administrația CFM, angajații nodului feroviar Bălți spun că nu au materiale pentru a întreține șinele, dar nici combustibil și lubrifianți. Astfel, circulația trenurilor nu este sigură. Vor fi sistate cursele Ocniţa-Chişinău şi Ungheni-Bălți, scrie NordNews.

Șeful întreprinderii de stat „Calea Ferată din Moldova”, Adrian Onceanu, declara anterior că, „sistarea activității trenurilor și blocarea căilor ferate de nivel național se poate solda cu dosar penal”.

În prezent, sunt operate șapte curse interurbane de tren. Cele internaţionale sunt suspendate din cauza pandemiei COVID-19.