Trei persoane, dintre care un copil, au ajuns la spital, după ce două mașini s-au ciocnit frontal. Accidentul a avut loc în după-amiaza zilei de ieri, 23 aprilie, pe traseul Chișinău-Hîncești.

Potrivit poliției locale în accident au fost implicate două automobile de marca Mercedes ML și Opel Vectra.

Impactul s-ar fi pordus din cauza că șoferul celui de-al doilea automobil, nu ar fi ținut cont de faptul că șoseaua era umedă.

Într-o curbă acesta a pierdut controlul volanului,  iar automobilul a intrat pe contrasens și s-a izbit frontal în mașina de teren de marca Mercedes.

În urma impactului, ambele mașini au fost grav avariate, iar cei doi șoferi, dar și un copil din Opel, au fost transportați la spital cu diverse traumatisme.

Oamenii legii cercetează cazul pentru a stabili toate circumstanțele în care s-a produs accidentul.