Două persoane, care se aflau în căutare, în baza sentințelor judecătorești, au fost reținute de oamenii legii acum două zile în sectorul Botanica din capitală.

Este vorba despre un bărabat în vârstă de 37 de ani, dar și o tânără de 24 de ani. Bărbatul se afla în căutare, în baza sentinței judecătoriei Chișinău, sediul Central pentru trafic de ființe, și condamnat la 17 ani de închisoare de tip închis, acesta eschivîndu-se de solicitarea organelor de drept de a se prezenta pentru ispășirea pedepsei.

Tânăra a fost anunțată în căutare de către IP Botanica în baza deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău, fiind condamnată la 10 ani de închisoare pentru infracțiunea ,, Trafic de copii”, conform art. 206 Cod Penal a Rep. Moldova.

Ambii au fost reținuți și urmează să își ispășească pedepsele în locurile de detenție prevăzute în deciziile judecătorești.