Consiliul Superior al Magistraturii a atacat la Curtea Constituțională Legea privind indexarea pensiilor de două ori pe an, votată la finele anului 2019, la inițiativa Guvernului Chicu. Potrivit CSM, modificările aprobate de Parlament au un impact negativ asupra sistemului judecătoresc, diminuând semnificativ garanțiile sociale ale magistraților.

Amintim că prin legea votată, a fost instituită indexarea semianuală a tuturor pensiilor (la data de 1 aprilie și la data de 1 octombrie), indiferent de mărimea acestora, precum și a venitului lunar minim garantat utilizat la determinarea Programului de Ajutor Social.

Prin documentul aprobat a fost exclusă posibilitatea de a recalcula pensiile judecătorilor ținându-se cont de mărimea salariului lunar al magistratului în exercițiu. Potrivit reprezentanților Guvernului, pentru a respecta principiul egalității, pensiile pentru judecători „se vor indexa în condițiile generale, asigurându-se aplicarea aceluiași principiu de indexare” ca și în cazul altor categorii.

În sesizarea depusă de CSM, reprezentanții sistemului judecătoresc susțin că modificările respective contravin mai multor prevederi din Legea Supremă, printre care „Separaţia şi colaborarea puterilor”, „Statutul judecătorilor”, „Neretroactivitatea legii”, dar și „Restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi”.

În acest sens, CSM solicită declararea neconstituționalității prevederilor ce țin de noul mecanism de indexare a pensiilor pentru judecători și revenirea la prevederile anterioare.