Partidul Unității Naționale (PUN), R.Moldova, și Partidul Mișcarea Populară (PMP), România, au adresat o scrisoare comună conducerii României privind vaccinarea tuturor cetățenilor Republicii Moldova. Scrisoare este adresată președintelui României Klaus Iohannis și premierului român Florin Cîțu. Cele două partide solicită autorităților române mai multe facilități privind imunizarea anti-COVID pentru basarabeni.

Prin scrisoarea deschisă comună PMP - PUN, cele două partide au solicitat conducerii României vaccinarea tuturor cetățenilor Republicii Moldova, indiferent dacă au sau nu cetățenie română. 

Totodată, partidele au cerut deschiderea unor centre de vaccinare în aropierea frontierei cu R. Moldova care să fie dedicate în mod special basarabenilor și crearea unei platforme speciale pentru programarea la vaccinare în aceste centre sau includerea unei secțiuni speciale pentru R.Moldova în cadrul platformei ROVACCINARE.

În același timp, PUN și PMP solicită crearea unui coridor verde umanitar care să faciliteze accesul dus-întors al persoanelor din R.Moldova programate la vaccinare în România pe baza unor documente specifice și a aunor reguli concrete stabilite de comun acord cu autoritățile de la Chișinău, fără a mai impune carantinarea timp de 14 zile la intrarea în România, iar accesul pe teritoriul România să fie posibil pe o durată limitată, strictă, cu transport supravegheat în cadrul coridoarelor verzi. 

Menționăm că, la moment, peste Prut se pot vaccina moldovenii care au cetățenie română și domiciliul în România.