Deputata PDM Monica Babuc s-a vaccinat împotriva COVID-19 în România, la Iași. În acest sens, ea a remarcat faptul că cetățenii R.Moldova sunt pe cont propriu, iar statul român ne este de ajutor în lupta cu pandemia.

„Suntem pe cont propriu. Nu ne ajută starea de urgență instituită ieri. Căci nu știm care sunt măsurile care ne vor oferi protecție suplimentară(..Nu ne ajută nici faptul că am trecut prin Covid în noiembrie-decembrie - ne putem reinfectă... Ne ajută în schimb șansa apartenenței de lumea românească, de marele și gloriosul popor român care ne-a oferit nouă, celor care dețin cetățenia României, posibilitatea de a ne vaccina pe platforma vaccin.live și programarevaccinare-covid.ro. Eu și soțul meu m-am programat în acest mod și am fost vaccinați la Iași (...) Dragi prieteni, cei care dețineți cetățenia României, nu ezitați să valorificati șansă pe care ne-o oferă cu generozitate maternă România dragă - programați-va și vaccinați-va! Doar așa putem supraviețui!”, scrie Monica Babuc pe pagina sa de Facebook. 
Aflată la Iași pentru a se vaccina, Monica Babuc s-a văzut și cu Mihai Chirica, Primarul General de Iași. „I-am mulțumit Iașiului și României în persoana Primarului General pentru șansă de a ne proteja de molima încoronată, pentru dragostea și suportul necondiționat și pentru că sângele apă nu se face!”

Și liderul „Pro Moldova” Andrian Candu s-a vaccinat în România. Deputatul spune că a ales să meargă să se vaccineze în România, dar fiind faptul că în R.Moldova „nu prea există un plan pentru vaccinare”. Parlamentarul a primit vaccinul AstraZeneca și îi îndeamnă pe cetățenii R.Moldova care au cetățenie română să se înregistreze în România pentru imunizare. 
„Am citit atent planul de imunizare și am constatat că nu prea există un plan. Am căutat unde aș putea să mă înscriu pentru vaccin, când îmi vine rândul, dar nu am găsit niciun instrument. Am urmărit cum se aduc și se administrează vaccinul în țară și am încercat să vin cu propuneri pe lângă actuala administrație, dar deputații din opoziție pot să vorbească, însă, cu regret, nu prea pot să se facă auziți, de altfel ca și cetățenii. În aceste condiții, am luat pașaportul și, mulțumind statului român, am mers peste Prut. Am primit vaccinul Astra Zeneca. Vă îndemn și pe voi să vă înregistrați în România, pentru că într-o țară unde Guvern nu avem, Președinte de parcă nici n-am avea, iar Parlament deocamdată mai avem este mult prea naiv să crezi că ne vom găsi loc printre deputați, primari, funcționari, vorba clasicului - autentici, care sar rândul și lasă pensionarii nevaccinați pentru a se imuniza pe sine”, scrie Andrian Candu pe pagina sa de Facebook. 
Anterior și deputații Octavian Țîcu și Iurie Reniță s-au vaccinat împotriva COVID-19 la Iași.
 
Menționăm că, numărul persoanelor vaccinate anti-COVID-19 în R.Moldova a ajuns la 40 321. Ieri, 31 martie, MSMPS a anunțat că, campania de vaccinare împotriva COVID-19 a fost extinsă pentru următoarele grupuri țintă, incluse în a doua etapă de vaccinare, precum: adulții cu vârsta de peste 60 ani, a persoanelor cu comorbidități (grup cu risc sporit) și a persoanelor cu comorbidități pentru care infecția COVID-19 prezintă un risc sporit a formelor grave și decesului de vârsta 18-60 ani.