Peste patru mii de elevi din țară nu pot participa la învățământul la distanță pentru că nu dispun de tehnica necesară şi conexiune la internet, potrivit Liliei Pogolşa, ministru al Educației, Culturii şi Cercetării, transmite MOLDPRES.

„Conform datelor actuale pe care le deținem, putem constata cu regret că 4300 de elevi nu pot participa plenar la procesul educațional organizat la distanță, cauzele fiind lipsa tehnicii de calcul şi conexiunea la internet”, a declarat oficialul în cadrul unui briefing de astăzi. 

„Înțelegem cu toții condițiile economice ale Republicii Moldova, provocările cu care se confruntă o bună parte din familiile noastre. Or, Ministerul Educației, Culturii şi Cercetării va întreprinde toate măsurile privind consilierea acestor elevi privind continuarea şi abordarea integrală a procesului individualizat de studii prin realizarea programelor de recuperare a conținuturilor doar cu prezența fizică a acestor elevi”, a relevat  Lilia Pogolşa.

Ministrul a mai spus că în luna aprilie urmează să fie livrate circa 10 mii de laptop-uri procurate în cadrul unui program finanțat de către Banca Mondială.

În prezent, școlile din țară activează conform celor trei scenarii propuse de Comisia Națională Extraordinară pentru Sănătate Publică, care a permis reluarea din 16 martie a procesului educațional în Republica Moldova. Astfel, studiile se fac în funcție de evoluția situației epidemiologice din fiecare localitate. La ziua de astăzi, peste 53% din elevi studiază cu prezență fizică în clase, restul - online sau în regim mixt.