Înregistrarea oficială a vaccinului Sputnik V în R.Moldova a fost solicitată de către o companie farmaceutică privată. Despre aceasta anunță premierul interimar Aureliu Ciocoi, care presupune că, compania privată a solicitat aprobarea vaccinului rusesc pentru a fi comercializate în R.Moldova.

„Dosarul pentru omologarea Sputnik V, la Agenția Medicamentului, a fost depus de o companie farmaceutica privată, care, prespun, a solicitat omologare tocmai pentru a aduce pe teritoriul R.Moldova vaccinul Sputnik V în formă comercială”, a declarat Ciocoi în cadrul emisiunii Secretele Puterii de la Jurnal TV. 

Premierul interimar mai presupune că acea companie farmaceutică privată ar putea să propună Guvernului să cumpere vaccinul rusesc, însă, precizează că „prețul ar putea fi net superior decât cel care va fi contractat nemijlocit la producător”. 

Cu toate acestea, Ciocoi nu vede o problemă, în cazul în care clinicile private pot obține vaccinuri, să le propună cetățenilor contra cost.

Amintim că, anterior consilierul prezidențial pentru Sănătate, Ala Nemerenco, a dat de înțeles că în spatele înregistrării vaccinului rus Sputnik V ar sta anumite interese și că acesta așteaptă să primească autorizația de import pentru ca să fie introdus în țară și să fie comercializat doar prin instituții private și doar contra plată. 

Detalii: Ala Nemerenco: Vaccinul Sputnik V ar urma să fie administrat contra plată, în instituțiile private