Au apărut noi detalii despre tragedia din localitatea Gribova, din raionul Drochia, unde un copil de numai doi anișori a ars de viu într-o casă. Potrivit poliției mama copilului era plecată la magazin, iar micuțul a fost lăsat în grija fratelui său în vârstă de 11 ani

Eugenia Molceanov, ofițerul de poliție a IP Drochia, a declarat pentru Deschide.MD că mama micuțului, o femeie în vârstă de 31 de ani, a plecat la magazin, iar pe micuț l-a lăsat în grija fratelui său în vârstă de 11 ani

„Astfel în jurul orelor 14:00, femeia a ieșit de acasă și s-a deplasat la magazin pentru procurarea produselor alimentare și aproximativ la orele 14:30 a fost telefonată de către vecini care i-au comunicat că s-a incendiat casa. Ulterior, la fața locului, din discuțiile cu martorii, s-a stabilit că  băiatul în vârstă de 11 ani a deschis ușa sobei de unde ar fi căzut un cărbune aprins și a izbucnit incendiul. Dânsul s-a speriat și a fugit la vecini după ajutor, însă copilul de 2 anișori a rămas în casa cuprinsă de flacări”, susține Molceanov.

Din nefericire, cadavrul copilului a fost găsit de către pompieri, parțial carbonizat, în casa cuprinsă de flăcări.

Reprezentenatul IP Drochia a ținut să precizeze că în acest caz a fost inițiat un proces penal.