Accidentul de la Briceni. Șoferul mort este contrabandistul care i-a bocănit pe polițiștii de frontieră de la Larga

Șoferul care a murit în urma accidentului de la Cotiujeni s-a dovedit a fi contrabandistul care în toamna anului 2019 i-a bocănit pe polițiștii de frontieră, pe teritoriul sectorului Poliției de Frontieră Larga.
Sursele Deschide.MD din teritoriu susțin că la volanul automobilului Opel Frontier, care s-a bușit astăzi într-un copac din apropiere localității Cotiujeni, se afla Vadim Crăciun, un contrabandist cunoscut în Briceni.
În urma impactului, Crăciun și pasagerul său au murit până la venirea ambulanței, iar alte două persoane au ajuns la spital.
FLASH(FOTO) // Mașină de teren, transformată în morman de fiare, la Briceni. Doi morți și doi răniți
Vadim Crăciun, în vârstă de 36 de ani, este persoana despre care Deschide.MD a scris în 2019, că de două ori în luna noiembrie i-a bătut pe polițiștii de frontieră.
Primul caz a avut loc în noaptea din 10 noiembrie, iar cel de al doilea - în noaptea de marți, 26 noiembrie, din anul 2019.
Sursele din cadrul Direcție NORD a PF ne-au spus atunci că acesta a recurs la aceste acțiuni, după ce factorii de decizie din cadrul PF cărora le-a dat mită, nu i-au trecut toată marfa de contrabandă peste frontiera de stat.