Două persoane sunt cercetate penal, după ce ar fi violat două minore de 12 și respectiv 14 ani. Ambele cazuri au avut loc la sfârșitul lunii decembrie anul trecut, într-un apartament din Stăuceni și într-o saună din orășelul Durlești.

În primul caz este vorba despre un bărbat în vârstă de 50 de ani care a fost reținut fiind suspectat că în data de 29 decembrie anul trecut, în timp ce se afla la domiciliu, a întreținut relații sexuale cu o fetiță în vârstă de 12 ani.

Cel de-al doilea caz, a avut loc în aceeași perioadă, într-o saună din orășelul Durlești, unde un tânăr în vârstă de 24 de ani ar fi întreținut de mai multe ori relații sexuale cu o minoră în vârstă de 14 ani, originară dintr-o localitate din Ialoveni. Tânărul este cercetat în stare de libertate, deoarece s-ar fi stabilit că relațiile dintre cei doi ar fi fost benevole.

Totodată, este de menționat că polițiștii din capitală au fost sesizați de către o tânără în vârstă de 21 de ani, despre faptul că în dimineața zilei de ieri, într-o saună din sectorul Botanica, un tânăr în vârstă de 22 de ani ar fi agresat-o și ar fi încercat să o violeze, însă din motive încă necunoscute de anchetă, nu i-a reușit. 

Acum tânărul este căutat de oamenii legii pentru a fi audiat.

Polițiștii au pornit cauze penale și urmează să stabilească toate circumstanțele în toate cele trei cazuri.