Guvernul Statului Israel a decis prelungirea carantinei generale, în conformitate cu normele detaliate în vigoare, pentru încă 10 zile până duminică la miezul nopții, 31 ianuarie 2021. Despre aceasta anunță Ambasada Republicii Moldova în Israel.

Totodată, a fost luată decizia potrivit căreia cetățenii care doresc să intre în Statul Israel trebuie să prezinte companiei aeriene un certificat de test PCR negativ pentru coronavirus, efectuat cu 72 de ore înainte de plecare sau, alternativ, un certificat de vaccinare sau privind tratarea de coronavirus, eliberat de către Ministerul Sănătății din țara respectivă.
 
Această procedură se va aplica pasagerilor ce sosesc în Israel și care s-au aflat în afara țării mai mult de 72 de ore, cu excepția permiselor speciale, care vor fi aprobate individual, precum și membrilor echipajului aeronavelor care sosesc în Israel pentru o durată mai mare de 72 de ore.
 
Această decizie va intra în vigoare la miezul nopții de vineri spre sâmbătă 23 ianuarie 2021.