Șeful SPIA spune ce riscă cei doi polițiști de la PF care au urmărit cu indiferență cum un tânăr este bătut și atacat cu cuțitul

Pe cazul din localitatea Criva, raionul Briceni, unde într-o stație PECO un bărbat a fost amenințat cu cuțitul și bătut de către un contrabandist chiar sub ochii a doi Polițiști de Frontieră, a fost pornită o anchetă internă, pentru a stabili toate circumstanțele, iar ulterior vor fi luate toate măsurile de rigoare pentru a-i sancționa pe cei doi polițiști de frontieră în conformitate cu legislația în vigoare. Declarația a fost făcut pentru DESCHIDE.MD de către șeful Serviciului Protecție Internă și Anticorupție, Ion Mămăligă.
„Evident că această atitudine manifestată de cei doi angajați MAI, în timp ce au asistat la o încălcare crasă a ordinii publice și nu au intervenit, nu face față instituției, funcțiilor deținute, dar nici uniformei pe care o poartă. Vom lua toate măsurile de rigoare în acest caz, iar cei doi vor fi trași la răspundere disciplinară sau poate chiar penală, în dependență de rezultatele anchetei”, a subliniat Mămăligă.
Amintim că, DESCHIDE.MD a intrat în posesia imaginilor cu cazul din stația PECO. Agresorul se afla în stare de ebrietate când a amenințat casierul și operatorul cu un cuțit, după care i-a luat la pumni.