Anul 2020 s-a încheiat cu 5933 locuri de muncă vacante disponibile la 28 decembrie, comunică Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă. Cele mai multe locuri vacante sunt înregistrate în mun. Chișinău – 2060, iar cele mai puține în Drochia – 10. În UTAG sunt declarate 128 locuri vacante.

Pentru persoanele cu nivel de instruire superior şi mediu de specialitate sunt disponibile 1429 locuri de muncă vacante, ceea ce reprezintă circa 24% din numărul total de locuri vacante.

Cei mai solicitați sunt specialiștii în domeniul sănătății, pentru care se propun 394 locuri vacante, majoritatea fiind destinate asistenților medicali – 149 și medicilor specialiști – 125. Pentru ofițeri și inspectori sunt disponibile 304 locuri vacante, pentru specialiștii în învățământ – 136, pentru ingineri și tehnicieni – 109.

De asemenea, pe piața muncii sunt solicitați și specialiștii în activitatea financiară, economică sau comercială, fiind disponibile 73 locuri vacante pentru contabil /contabil-șef – 54, economist – 7, specialist bancar, broker și auditor intern – câte 4.

Pentru persoanele cu nivel de instruire secundar profesional și pentru muncitorii necalificați ANOFM oferă 4504 locuri de muncă, ce constituie 76% din numărul total de locuri de muncă vacante.

Tradițional, cei mai solicitați la această categorie sunt lucrătorii în industria textilă și confecții – 1794. Totodată, pe piața muncii sunt așteptați lucrătorii în transport și telecomunicații – 507, lucrătorii calificați în întreprinderile industriale – 434, operatorii, aparatiștii și mașiniștii – 221, specialiștii în domeniul vânzărilor – 205 etc.

Pentru muncitorii auxiliari se propun 310 locuri de muncă.

Monitorul Fiscal