Guvernul urmează să aprobe miercuri lista de 83 de grădinițe din Republica Moldova, care vor primi ajutor din partea Guvernului României - în valoare de 3 milioane euro - în cadrul Programului de asistență tehnică și financiară pentru instituțiile preșcolare.

Practic, în toate grădinițele sunt programate lucrări de reparație, reconstrucții, construcții și dotare cu utilaj și mobilier. Documentul prevede deschiderea și redeschiderea a mai multor grupe, dar și asigurarea condițiilor optime de funcționare.

Totodată, Guvernul Republicii Moldova va asigura o contribuție în valoare de 4% din suma alocată de Guvernul României pentru costurile administrative de implementare a Programului.

Pe parcursul ultimilor ani, cu sprijinul Guvernului României au fost renovate peste 800 de instituții preșcolare.