Ofițerii Direcției investigații criminale a Inspectoratului Național de Investigații, solicită ajutorul cetăţenilor în identificarea unei femei, cadavrul căreia a fost găsit carbonizat, în data de 12 decembrie curent, pe un câmp din localitatea Nicolaevca, din raionul Florești.

Semnalmente: vârsta aproximativ 16 – 20 ani, înălțimea 1. 65 cm, corpolența slabă, părul vopsit de culoare blond-roșietic (decolorat), coroana dentară integră, dinții sunt toți naturali, mărimea tălpii piciorului aproximativ 35.
 
„În cadrul cercetării la fața locului și examinării cadavrului au fost depistate și ridicate fragmente de lenjerie (sutien și maiou) de culoare roșie și cercei din aur, proba 585. În context, oamenii legii se adresează tuturor cetăţenilor care dispun de informații privind identificarea cadavrului şi verificarea semnalmentelor descrise ce pot coincide cu cele ale persoanelor dispărute fără veste, să sune la numerele de telefon: 112 sau 060033442. Rugăm să atrageți atenția la modelul cerceilor depistați, iar dacă cunoașteți careva rude care ar purta acest model, să îi contactați pentru a vă convinge că sunt bine”, se arată în comunicatul IGP.
Amintim că Deschide.MD a scris anterior cu referire la surse apropiate anchetei că, fata nu ar fi fost omorâtă acolo unde a fost găsit cadavrul, ci ar fi fost ucisă în altă parte. Cadavrul victimei ar fi adus pe câmpul din Nicolaevca, aproximativ acum o săptămână, înainte de a se începe aversele de ploaie și lapoviță, unde a și fost incendiat.

Sursa ne-a mai comunicat că încă nu a fost stabilit cu exactitate cauza decesului, aceasta urmează a fi stabilită în urma unor mai multe expterize medico-legale de laborator.

Ofițerii de investigații interprind măsuri speciale pentu a stabili toate circumstanțele în care a fost comisă crima, identitatea victimei, dar și a unor suspecți cu ulterioara reținerea acestora. Totodată, cei care ar putea cunoaște careva detalii despre crimă, sau despre vcitimă, sunt rugați să se adreseze la cel mai apropiat inspectorat de poliție.

SURSE: Tânără de aproximativ 16-20 de ani, găsită arsă pe un câmp. Noi detalii despre macabra crimă învăluită în mister de la Florești

FLASH // Cadavru carbonizat, găsit pe un câmp, la Florești. Se presupune că victima este o femeie