Încă o ședință de judecată în dosarul lui Ilan Șor de la Curtea de Apel Cahul a fost amânată. Motivul - neprezentării avocaților Balan Iulian, Colenco Aureliu, Calaida Denis și Bojenco Nicolae.

„Se amână examinarea cauzei pentru data de 10.12.2020, ora 14:00 din motivul neprezentării avocaților Balan Iulian, Colenco Aureliu, Calaida Denis și Bojenco Nicolae”, se arată pe portalul Curții de Apel. 

La începutul lunii septembrie, apărătorii au înaintat demersul de strămutare, invocând abateri de la legislație admise de instanța de apel de la Cahul. De atunci, mai multe ședințe de judecată au fost amânate întrucât deoarece dosarul se afla la CSJ.

În iunie 2017, Ilan Șor a fost condamnat la șapte ani și jumătate de închisoare pentru cauzarea de prejudicii statului prin înșelăciune și abuz de încredere. Sentința a fost atacată în instanța de apel, iar inculpatul a fost eliberat din arest la domiciliu și plasat sub control judiciar până la pronunțarea sentinței definitive. În februarie 2018, dosarul a fost strămutat la Curtea de Apel Cahul.În iunie 2019, Ilan Şor a dispărut din spațiul public. Organele de drept i-au intentat dosar penal pentru părăsire ilegală a țării. Pe 15 august 2019, Ilan Şor a fost lipsit de imunitate parlamentară.